îmi place ceasul ăla, mucalit
care tropăie cadențat, bombănind în barbă ceva 
despre clipele imaginare 

L-am pedepsit, uneori, îndepărtându-l 
să-mi pot auzi bătăile inimii
(momentele alea când mă întreb dacă n-au uitat să mai penduleze,
atunci când aritmiile, țopăielile cordului îmi strică Zenul)

Îmi place atât de mult vechiul 
că-l prefac în demult, în a fost odată 
cât să mă regăsesc pe miriște
în țurca aruncată dincolo de malul scăldătoarei.
M-aș furișa în vechiul meu, tăcut, 
în limpedele ochilor cuminți
și-aș încolți lângă salcâmi
până la fiecare înflorire, iar și iar
vechi eu, până la învechire.