îmi aduc aminte cum

am murit prima oară din curiozitate, voiam să văd dacă mă plânge cineva. îmi plăcea muntele și-am plecat o vreme, în chip de corb, sus, deasupra lor. între aripi și nori am uitat despre mine. a doua oară am murit de frică. mi-era frică de înălțime și de drumul lung către casă. apoi m-au prins și m-au dăruit morții în acvariu.

acum mă joc cu frunza căzută din tabloul agățat pe perete; o frunză roșie, frumos conturată, ce-alunecă pe luciul de apă în derivă. nu sunt maluri, nici pași pe nisip nu sunt, nici îndragostiți să le-ascult dorințele, iar eu nu mai sunt peștișorul de aur, sunt doar o bucată din mine.