cuib

din cuib să pleci privind către cer

de cazi, te ridici și înveți,

fără sfori,

cum se merge pe jos

în oglinda albastră te uită

cum zbori

nu-i zbatere de aripi, când aripi nu ai,

visul ce-l porți cu tine într-una

e zbatere de gânduri,

rupt din pânza cu nori

cum ai lua, pe furiș,

un cuvânt dintre rânduri 

copacul nu-l tăia, în cuib să revii

urcă pe scară, răbdător

gustă în taină din cină

dacă nu poți, obosit de la drum

te sprijină-n el

și fii-i rădăcină