straturi

și-am să mă explic

și-am să mă explic

pe jos mergeam

calul după mine

după el doar praful

că așa-i viața omului 

a învățat să se roage 

să se roage

altceva nu-i de nevoie

așa era viața pe atunci, la țară ne rugam să plouă, la oraș, să nu plouă

era de ajuns să punem mobila în mijlocul camerei, să zugrăvim pereții cu alt model, în altă culoare, straturi care ne măsurau zilele, la fel cum măsoară inelele viața copacului

și mobila o așezam altfel

gata! casa era nouă

doar tavanul era veșnic nemulțumit de fiecare dată când ploua, el plângea; atunci intra pofta de abstractizare în noi și mobilam casa cu ligheane, oale și găleți 

reafirmam credința învierii primăvara sau mergeam cu colinda bucuroși de zăpadă

că iarna ne rugam să ningă la oraș și să nu viscolească la țară

alb de zăpadă 

alb în straturi

zăpada în straturi

în straturi

inele rătăcite în noi

în straturi

pașii adânci 

calul s-a dus

în urmă nimic

nimic peste urme