dincolo de noi

atunci când poarta s-a deschis 

între noi s-a ridicat un cer pe care te-ai înălțat 

păreai un gând lipit de o sticlă albastră 

ți-ai trecut mâna prin păr ca și când 

zborul trebuia să se desprindă 

într-un stol de milioane de gânduri 

și-mi arătai cu degetul către ele 

- vezi cât de rătăcite și dezorientate sunt toate 

pe acest văzduh vertical 

mi-ai spus 

apoi te-ai scufundat în albastrul oglindă 

am tras la loc poarta din fier 

grea și rece 

să-mi dau răgaz cât să-mi închipui 

următoarea întâlnire într-o altă poveste 

dar nu a fost 

mereu și mereu rămâneam 

prins de coaja pământului 

privind la umbra pe care o lăsai în urmă  

- tu nu știi să zbori?

m-ai întrebat

ți-am privit ochii ca și când 

dincolo de acea depărtare din ei 

mi-ar fi făcut cu mâna un băiețel 

de undeva dintr-o întâmplare în care 

eram și eu altfel 

îl țineam de mână și nu existau porți 

nici oglinzi albastre 

iar eu știam să zbor 

dar ochii tăi au privit cerul acela vertical 

și-au zburat ca doi fluturi într-o spirală 

- tu nu știi să mă vezi 

mi-ai spus