în loc de titlu, în introducere, o manea

ești atât de uimit 

despre lume nu știi nimic 

te-au năpădit 

întrebările 

de mic

omul

spune nu pot și nu spune asta ca pentru sine, o spune vehement, până când acel nu pot devine un nu se poate universal

și așa își construiește viața pe ceea ce este acceptat ca fiind adevărat fără să fi fost demonstrat vreodată 

a înlocuit nu se poate demonstra  cu nu trebuie demonstrat și a dat și un nume acestui tip de adevăr, i-a zis axiomă

omul

el este ca o sită, cerne adevărul

rămân adevăruri nedemonstrate deasupra și despre ele se pronunță: astea nu! le aruncă la groapa ignoranței

despre cele care trec prin filtrul personal, trage cu ochiul în stânga și în dreapta să vadă cum e în sita celorlalți, mai elimină câteva, să nu pară nebun, pentru ce rezultă se pronunță: astea da! apoi se apucă de construit

construiește lumea castelelor de nisip! privește către orizont și notează: dincolo de el este o groapă 

nu a căzut nimeni în ea, dar asta este o axiomă, deci trebuie să credem că mulți și-au rupt gâtul pășind dincolo de orizont 

pune soarele să se învârtă în jurul pământului și de-ar fi să fie altcineva buricul universului, pe acela îl va numi eretic 

numai bun de ars pe rug, ori să fie despărțit de capul său, despre care, oricum, nu s-a demonstrat că acolo îi este locul

omul

pentru a legitima noțiunea de absolut a inventat noțiunea de adevăr fundamental

și pentru ca, de câte ori greșește, să aibă pe cine da vina