aproape perfect

poate ai crezut cândva în perfecțiunea proprie dar, 

ai privit focul din vatră și 
apusul de soare care se lăfăia 
în splendoarea sa roșie
mai știi?
țărâna ușoară, 
adormită pe uliță, 
te mângâia și, 
mai mult decât ea, 
umbra ce se așternea peste tot satul


ai băut apă dintr-un izvor proaspăt, 
cu miros de piatră, 
din fântâna în care
lanțul prindea măruntaiele pământului 
și le arunca stelelor, iar tu 
numărai licuricii pe cerul negru din ochii ei


ai privit simetria geometriilor unui fulg de zăpadă 
și-apoi, 
topindu-se,
ai văzut cum săruta pielea palmelor, 
perfecte și ele, 
cu hărțile vieții desenate în continuu, 
zi de zi, 
de zugravul destinelor
atunci, 
o țineai în brațe fără să știe 
că în palmele sale 
ți se topeau visele și 
fragi de gheață îți curgeau prin vene


lumina trecută prin vitralii prindea ruga 
în fața icoanelor 
s-o ducă în cerul așteptărilor
așa ai aflat: 
ea era prima icoană pe care o cunoșteai


în cântecul greierilor, 
din nopțile de vară, 
ce-și repetau necontenit dragostea,
ascultai cum pământul primea șoaptele iubirii,
ori ciocârlanul ce prindea în tril 
tapetul primăverilor
în fiecare dimineață, 
mai mult


acolo erau
pruncul sorbind somnul și pacea, 
ocrotit la sânul mamei
i-ai privit și ai înțeles, 
e altă icoană


după ce ai aflat toate acestea ai știut, 
este de-ajuns 
doar 
să pari perfect