Să fie primit

Suntem făcuți să ducem cu noi obiceiurile. Iar noi, ăștia cărora pământul le-a fost luat și pus la grămada Colectivului, avem obiceiuri mai greu de înțeles de cei din generația de după mileniu.

Luau ei pământul, luam și noi de cam peste tot. Pescarii din cherhana, zidarii de prin șantier, strungarii de prin uzină, croitoresele din fabrică, fermierii, logic, din fermă, vânzătorii din depozite, țăranii… Țăranii și noi, fii de țărani, luam de pe câmp. Atât de mult se lua că, să se ia, devenise banal. Atât de banal încât, la concurență, se și da. Dădeam câteva monede ăluia de la intrare la cinematrograf, nașului în tren, paznicului, poterei, doctorului, învățătorului… chiar și femeii de servici. Dădeam și luam. Și ne-a rămas obiceiul. Așa a fost că, după ‘89, ficior tânăr ce eram, am mers acasă, în permisie, prin ‘94. Locuiam într-un orășel mic, ceva mai mare decât un sat. Ne știam unii cu alții. Și, cum ajung eu, zice un amic:

- Băi,Nelule, tu mai ai mașină?

- Am, zic. Că aveam o dacia d’aia, zâmbetu’ lu’ Iliescu.

- Păi atunci punem de-o afacere.

- Ce afacere?

- A aranjat Trică cu paznicul de la grădină… Știi, bă, câmpu’ ăla din spate de la fabrica de bere.

- Da, mă, știu.

- Anu’ ăsta au pus și ceapă. Și e făcută. Mergem la noapte să luăm câțiva saci. Te bagi? Că n-avem transport.

- Bă, e treabă sigură?

- Da mă. Mergem, încărcăm și gata.

- Bine mă…

Și așa a rămas. Pe la unșpe noaptea ne întâlnim toți trei. Scot bancheta din spate și plecăm. Ăia doi s-au așezat în spate, direct pe podeaua mașinii.

Trecem pe lângă fabrica de bere, mai merg câțiva metri și trag mașina pe dreapta. Opresc motorul, sting farurile

- Ce faci, bă, de ce-ai oprit?

- Nu merg mai departe,bă. Nu vezi ce drum plin de gropi și noroi? Nu bag eu mașina pe drumul ăsta. Mergeți și aduceți sacii la margine și îi cărăm apoi la mașină.

Ies ăia, se pierd în întuneric. Nici fir de lumină. Dau drumul la radio. Stând așa, în așteptare, aud bătăi în geam. Întorc capul, puțin speriat, să văd cine o fi. Ce să văd… Era unul cu o lanternă deschisă, mi-o înfigea în ochi.

- Asta-i mașina?

- Asra, zic, crezând că ăla e paznicul cu care era aranjamentul.

Ăla stinge lanterna și se îndreaptă către spatele mașinii. Deschid ușa și, fără să ies, mă uit după el. O namilă de om, într-un halat d’ăla de uzină, se dă în spatele mașinii și aud cum deschide portbagajul. Apoi fluieră scurt. Atunci, văd cum din curtea fabricii iese un stivuitor plin cu niște cutii de carton. Se oprește stivuitorul în spatele mașinii și ăla de pe stivuitor, împreună cu namila, mută cutiile în mașină. Zdrăngăneau în ele sticlele. Mă uit la ei, mă scarpin în ceafă “ce naiba fac ăștia!? Aia e bere” îmi zic, în timp ce se auzea cu trosneau arcurile de la greutate.

- Mai vii o dată? întreabă namila gâfâind.

- Mai vin…

Ăla pleacă. Pleacă și stivuitorul. Plec și eu, pe grabă. Ajung în fața casei, trag lângă poarta mică și pe fugă descarc mașina așezând cutiile în curte, lângă  gard, jos pe pământ. Abia mai suflam după ce le-am mutat. Mă sui la volan și repede la fabrică. Namila mă aștepta lângă stivuitorul plin cu cutii. Aceeasi poveste. Încarcă ăia mașina, eu mă uit prostit la ei.

- Gata! Meri sănătos…

- Doamne ajută, zic.

Ăia pleacă. La fel și eu. Și iar, pe fugă, descarc mașina. După ce am descărcat-o mă duc în casă, beau niște apă și ies. Ai casei dormeau. Mă sui la volan și mă duc înapoi, la fabrică. Ajung, trag pe dreapta, cobor din mașină. Apare ca o umbră, Trică:

- Unde ai dispărut, satană!? De juma de ceas stăm după tine. Am ieșit la margine cu sacii și mașina nu era aci.

- Hai să aducem sacii, bă! Las că vă spui eu. Hai, că e târziu.

Aducem sacii și umplem mașina. Se pun ăia doi pe scaunul din față, înghesuiți, unul în brațe la altul. Opresc la Trică la poartă. Descărcăm acolo sacii cu ceapă; îmi rămân și mie doi saci în mașină.

- Eu merg pe jos, du-te!

- Bine, mă. Ne vedem mâine, pe seară, la mine. Vă spui eu mâine, ce și cum.

În mașină duhoare de ceapă și de transpirație. Ajung acasă, deschid poarta aia mare și bag mașina în curte. Duc sacii în spatele casei, apoi car cutiile cu bere în beci. Când am terminat era deja două spre dimineață. Mă spăl și tiptil mă duc în camera mea. 

A doua zi, către seară, și alte două zile apoi, ne-am întâlnit, și-am petrecut. Atâta bere n-a văzut strada nici la nunta popii, când și-a măritat fata. 

Când s-a terminat permisia, mi-am luat medical. 

Nici azi, când vă spui, nu știu cui era de folos berea aia.