gust - a fost odată

fără sete apa n-are gust

apa n-are gust n-are gust n-are gust...

îmi răspundeau hăurile

pentru că e venită din nori 

am gândit 

până în vale adună miezul pietrelor 

vâna rădăcinilor 

pulpa florilor şi mângâierea frunzelor

acolo sigur voi putea bea de care-mi place

 

n-are gust n-are gust...

lăsând ecoul în urmă 

am  pornit la drum

dacă fântâna e plină cu apă

setea se pierde printre gânduri 

şi pofta devine obişnuinţă

apa n-are gust n-are gust n-are gust...

îmi răspundeau izvoarele

pentru că zace de prea mult în adânc

am gândit

roua culeasă în zori poartă în ea

nectarul zeilor

aceea-i menită să mă potolească

n-are gust n-are gust...

în visul nopţii se unduiau

şoaptele

să închizi ochii când bei apa

la fel ca-n dăruirea sărutului

lăsându-te împreunării

dincolo de trup