Răvașul

 - "Dumnezeu este o femeie perfidă”.

- De ce spui asta!?

- Nu o spun eu. Pe răvașul meu asta scrie.

Venea o vreme când fiecare își primea răvașul. Era un sul de hârtie pe care era scris, de cele mai multe ori, lecții de viață, sfaturi. Uneori erau scrise cuvinte fără noima.Dar mai mereu, așa cum se știe, erau scrise lecții de viață.

- Adică!? întrebă, ca și când nu ar fi știut la ce se referea. Căuta să își dea timp cât  să deslușească întelesul, sau măcar să poată oferi un timp deslușirii. Care femeie!? 

- Poate că femeia hienă. Cea care nu poate depăși stadiul femelelor din ginta sa. Cea care, în lumea sa, nu găsește masculi pe placul femelelor…

- Păi chiar și femela hienă, până și ea, nu este perfidă. Își  duce traiul luptând pentru clanul său.

- Exact! E perfidă. Nu înțelegi?

Chiar nu mai înțelegea nimic. Răvașul spunea ceva care pe el îl încurca. Simțea că, dacă răvașul ăla asta spunea, nu era altceva decât un adevăr dureros, ci nu o lecție.

- Asta e! răbufni uitând să mascheze orice entuziasm. E lecția ta! Dar nu este un adevăr. Să ne gândim!

- Păi… gândește tu!  Eu toată noaptea asta am făcut! Și nu deslușesc altceva decât ceea ce am negat mereu: nimic nu este pur pe lumea asta, nimic altceva decât Dumnezeu. Dar “Dumnezeu este o femeie perfidă”!? Și dacă  așa stau lucrurile, nu putem decât să ne închinăm lui. Sau ei.

- Acesta este adevărul tău. Să nu tragem concluzii ca și când ar fi un adevăr absolut.

- Exact! Avem timp să ne gândim. Oare putem primi mai multe răvașe?

citat din "Cartea ce va sa fie"