primăvară uitucă

copacul 
n-a mai înfrunzit

de trist
că-n dar, inel, 

nu a primit

...

nopţile de iarnă au cam trecut

se risipesc

şi visele cu murmur de pădure

cu ale lor poveşti 

despre flori purtate-n vânt

încă se mai aud 

şoaptele frunzelor căzute la pământ

ultima i s-a desprins

ca o lacrimă ruginită

lăsând în urmă rana deschisă

prin care îngheţul

cu al său ochi de sticlă

l-a pătruns adânc 

primăvara a sosit în sfârșit 

dar copacul rămâne mut 

cu ramuri goale 

neclintit 

ca o inimă fără puls

 

din aşternut de rumeguş 

fluturii treziţi 

de-o rază de soare

caută înaltul