Necunoscut

văzând cum moare Universul,

Dumnezeu a plâns

azvârlite-s zilele dincolo de drum 

la fel ca pietrele izbite de copite

ce galop, ce potop,

ce dimineaţă este iar

şi iar sub brumă căutăm

poate le prindem într-un buchet

 

tragem de cer peste noi

petale ne-acoperă

să ne ascundem 

ca şi când Eternul nu și-ar pierde vremea 

cu jocul omului fugar

de ce fugi?

au rămas neculese roadele câmpului

a mai rămas de plâns un necunoscut

orizontul l-ai lăsat neatins

în urmă 

șoaptele se îndepărtează

şi încă n-ai ascultat 

tăcerea

 

într-o rotire 

cu brațele întinse 

vrei să cuprinzi totul

mai mult nici nu ai vrut