te caut

mă cauți pe trepte

pe preșul pus la ușă
mă cauți în umbre
pe la ferestre
când apune soarele

eu mă prefac că nu mă găsești 
stau ascuns pe prima treaptă 
ca să mă poți ocoli 
tu mă cauți

eu mă prefac că nu mă găsești 
m-am ghemuit lângă prag 
ca să crezi că-i preșul

iau fiecare apus și-l pun în ferestre 
apoi fug pe deal 
să-l văd până se topește 
numai așa 
ca să nu mă găsești 

doar când sună telefonul 
nu am cum să mă prefac 
răspund repede 
bucuros să-ți spun pe unde eram ascuns 
pe unde nu m-ai găsit

numai că 
tu uiți mereu 
de partea asta a jocului

ce a vrut să spună autorul?

explicație:

“te caut”

titlul spune foarte clar  “eu te caut” simplu

prima strofă vine în contradicție cu titlul, 

de fapt tu mă cauți pe mine. în această strofă se arată și pe unde mă cauți. ok. aici cititorul observă contradicția cu titlul. pare ceva incoerent.

în continuare, acolo pe unde tu mă cauți eu sunt dart tu nu mă vezi pentru că mă ascund. dar, cum m-aș putea ascunde la vedere? clar! iar este autorul incoerent.

totuși, acest joc de-a v-ați ascunselea trebuie să arate ceva. arată că el este acolo și o caută de fapt. nu invers. așteaptă pe trepte, dar ea nu apare. se preface că ea a trecut, dar că nu l-a observat. se preface. transformă așteptarea/ dorința într-un joc.

îi bate la ușă, dar ea nu-i răspunde. se preface că el este preșul. transformă dorința/așteptarea în joc.

o următește privind pe fereastră, poate poate o vede trecând, către seară, când de obicei vin oamenii către casă. ea nu apare. el se preface că ea a trecut, transformă așteptarea în joc.

de câte ori sună telefonul tresare, speră să fie ea. dar nu este ea. și iar se preface. se preface că ea nu a înțeles că jocul așa ar trebui urmat: - ea să sune și el să-i spună pe unde “s-a ascuns”.

banal, zic eu.