Ca sa ajungi in Hunedoara, sau ca sa pleci din Hunedoara aveai nevoie de tren.Asta este una dintre primele amintiri in legatura cu locul in care m-am nascut si in care am crescut. Copilaria mea se petrecea intre cele doua locuri - Hunedoara si satul natal al mamei mele, acolo unde tarana drumului imi parea intotdeauna mangaiere. Tovaras fidel, neobosit calator, era trenul acela care, fara de graba, vreme de o zi intreaga, ne calatorea intre cele doua statii.Si cum gara din Hunedoara era capat de linie, intotdeauna aveam impresia ca Hunedoara este la marginea lumii.
La fel era si blocul in care locuiam- la marginea orasului. Probabil ca noi eram oameni mai de margine, pentru ca de pe undeva din lume, parintii mei plecasera spre mai bine si acest drum i-a dus la marginea lumii si mai apoi si-au gasit locul lor, casa lor, la marginea urbei. Chiar si in blocul acela turn, un bloc cu zece etaje, locuinta noastra era undeva mai inspre margine... la etajul al optulea!
Acolo m-am nascut constiinta si de acolo razbat in timp amintirile, chipurile si faptele unor vremuri ce razbat timid prin ceata uitarii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu