o vibraţie în plus

m-am ataşat de imperfecţiunile mele
ca de căţelul acela şchiop
cu ochii blânzi

mai foșnesc îndoielile 

ca perdelele în bătaia vântului

uneori 

dar învăţ
să nu învinuiesc
să mă dezbrac de furie

la pescuit nu mai merg

iar peştii
doar îi hrănesc 

aruncându-le firimituri

ca porumbeilor din parc
și nici fluturi nu mai alerg
îi las 

să se aşeze pe mine

liniştit
îmi place să-i privesc 

cum vibrează
când îmi bate inima
cu al ei suflu sistolic 

de care nu scap
pentru că 

aşa m-am născut

perfecțiunea nu o mai caut