între piele și bici
se naște clipa
ca un ied ce tremură în iarbă
rugându-se vântului să nu mai bată
să nu ducă mirosul sângelui
în adulmecarea fiarei
o clipă firavă
nedurerea păstrează gustul speranței
apoi plesnește
cântecul durerii intră în carne
ca o larvă ce-și caută cuibul
lăsând în urmă o dâră de piatră
trupul învață
trăirea sfărâmarii din sine
nu ne mai întindem unul către altul
nisipul din noi se rupe la fiecare atingere
apusul ne lungește umbrele
ne însemnează locul
apoi ne soarbe
ne înghite
o mână de praf
atât mai rămâne
și tot dăm vina pe întuneric
dar în urma luminii răsună ecoul:
eu te-am făcut
eu te omor...
eu te omor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu