Satul acela de ses situat la marginea de catre Olt a judetului Teleorman care, cum spunea mai tarziu, prin clasa a 9-a, Marcel Podelean:"pai eu imi imaginasem ca e o campie - o intindere neteda de pamant...", era "impanat" cu valcele si vai, maguri si dealuri si era taiat pe de-a-ntregul de paraul Tecuci- un parau plin de izvoare reci si cu albia namoloasa. Satul acela ma imbata a bucurie ori de cate ori il revedeam.
Vara cresteam de-odata cu graul si porumbul, tutunul si ricinul si ma coceam o data ca toate cele la soarele ce ardea curat, fara de vina si fara de radiatii precum cel de acum.
Diminetile de vara le petreceam mereu pe dealuri, cu baietii veniti ca si mine de pe la oras sau cei de-ai locului, pazind caprele ce-si bucurau traiul alaturi de noi.
In scrisorile de peste an, tataie de multe ori ne scria " si sa veniti in vacanta la noi ca va asteapta Ghiocica si Neagra, sa le duceti pe miriste..."
La vremea in care soarele se ridica destul incat si umbra sa fie calda, ne inorceam catre case, noi, baietii, satui de turca si povesti, ele, caprele, cu burtile pline si insetate. La vreme de amiaza fugeam mereu la scaldat. Pe cand mamaia si tataia se odihneau la umbra, in racoarea casei de pamant, noi, fara de stirea lor, ne duceam "la tub" sa ne scaldam, in locul unde Tecuciul era indiguit usor pentru a acumula ceva apa necesara irigatiei.
Tecuciul nu e un parau tocmai curat caci, rate si gaste il petrec de dimineata pana seara si...oricat ne-ar fi spalat mamaia pe cap cu sapun de casa si lesie, nu era toamna in care, ajunsi acasa, la Hunedoara, mama sa nu ne gaseasca paduchi in par. Ne spala ea , saraca, de ne ustura pielea capului... Ne curata , dar in final tot acolo ajungeam- la frizerie :" - Cu breton...!". Frizerita ne stia deja... Cu breton inseamna "zero" cu ceva fire de par mai lungi in fata, sa ne autoamagim un pic.
Dupa scaldatoare ne intorceam acasa obositi si infometati, iar catre seara plecam cu caprele din nou la pascut.
Seara, pe racoare, vreme de un ceas sau doua, ne adunam " la colt", unde fetele mari si baietii isi rostuiau clipele de dragoste furate pe-ntuneric, iar noi, astia mici, ne incuram in jocuri si galagie.
Cand ma intorceam acasa o gaseam pe mamaia torcand la lumina lampii. Erau vremurile in care lumina focului , a lunii si a stelelor ne calauzeau pasii. Doar in '78 stalpii de beton si cablurile ce se impleteau intre acestia, au adus cu ele curentul electric si ritmul nou si de-nesatuire, incetul cu incetul.
***
Iarna era grea si tulbure acolo. Ziua scurta si tacerea aceea facea sa para totul cazut intr-o hibernare. Zapezile viscolite se inaltau cat casele si uneori, zile intregi, nu ii vedeai decat pe cei de-ai casei, caci nametii de zapada te tineau prizonier. Cu toate astea, focul si caldura plitei si a sobei de caramida arsa. Convietuirea noastra a copiilor intr-un spatiu atat de mic, de nici 10 mp, alaturi de cei mari... Plansul mamaiei de cate ori se injunghia porcul. Vinul fiert ce mi se oferea si mie din cand in cand . Colindatul, plugusorul si sorcova... Noptile in care, pe furis, carlani fiind, furam vin in cani de pamant si ne petreceam susotind la poarta fetelor , sperand ca acestea sa apara ... Dar nu apareau niciodata... Cel mult aparea ma-sa-marea si ne dracuia, fugarindu-ne.
Si nea' Ilie, cel cu degetul starmb si intepenit, care venea asa, intr-o vorba, la un pahar de vin, si care ma lasa sa incerc sa-i indrept degetul daca ii raspundeam corect la socoteli. Si el se minuna ca la varsta mea cunosc a face socotelile alea... Si eu ma minunam cum degetul ala, oricat de tare trageam de el, nu se indrepta sau nu se rupea.
Si astea si cate or mai fi fost uitate, fac ca iernile acelea sa fie albe si magice acum, chiar daca erau mute si tulburi atunci!
***
Catre primavara imi amintesc noroaiele si vremea la care ne luam traistele si desculti, intr-o zi sfanta, de sarbatoare, mergeam din poarta in poarta si strigam: " primiti cu spalatul picioarelor?" Si daca ni se raspundea intram. Si in curte, femeia casei ne astepta cu un lighean cu apa calda. Si ne spala picioarele. Si ne dadea un mar, sau o nuca, o para sau un covrig... Noi multumeam si plecam mai departe. Caci in urma noastra femeia aceea il spalase pe picioare pe Isus si pe sine de pacate.
***
Magia unor locuri in care ma intorceam cu drag, eu baiatul de la oras care la oras eram baiatul de la tara!
Acolo apa rece din fantana ma hranea, nu doar imi linistea setea. Acolo strugurii din vie ma vindecau nu doar de pofta, ci si de foame, ci si de sete, ci si de dor. Acolo zarzarele si prunele, boambele si merele, dudele si perele aveau pretuirea lor. Le mancam fara de oboseala si retinere. Le mancam pe fata din curtea mea si pe furate din curtea altora. Daca nea' Didila avea mere dulci de vara, i le furam...si el ne fugarea. Tataie ii fugarea mereu pe cei ce sareau gardul la zarzare. "Fir-ar... iar au sarit gardul la zarzare...Uite cum au rupt uluca!".
Acolo am invatat sa fiu "om mare" . " Sa nu minti, maica... Sa nu furi... Sa nu-l superi de Dumnezeu, baiatul meu... Ca e pacat!"
Acolo am murit cand nedeslusind medicamentele de bomboane am mancat o cutie intreaga. Acolo am inviat!
Acolo m-am lepadat de speriala cu care m-am ales dupa o operatie dureroasa facut de medicul Kiss la Hunedoara care, nemultumit probabil de cati bani i-a dat mama, m-a bagat in operatie cu o anestezie precara, eu resimtind durerea in intregul ei, pe toata durata operatiei. Si dupa aceea, din sperietura aia, umblam noptile in somn... Si vorbeam in somn... Si tresaream... Si ma speriam!! Pana cand m-a dus mamamia la o batrana care, ce-o fi boscorodit, ce-o fi descantat in bucataria ei de vara in timp ce ma tinea de mana, ma atingea pe frunte si arunca cu cenusa pe perete... Ce-a facut, numai ea stia... Caci dupa aceea am redevenit curat... Am avut noptile cu somn linistit si impacat.
Acolo s-a zguduit pamantul in '77 .
Acolo am invatat sa plang si sa rad.
Acolo ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu